Betonul este un material de construcţie obținut prin întărirea unui amestec omogen și bine definit de ciment, un amestec de sorturi de agregate (nisip, pietriș, criblură etc.), apă şi aditivi și ale cărui caracteristici finale se dezvoltă prin hidratarea cimentului.
Betonul – în majoritatea cazurilor – se folosește împreună cu armături din oţel (cu care în mod esenţial trebuie să conlucreze foarte bine), definind ceea ce întâlnim în practică sub denumirea de “beton armat” – ansamblu care stă la baza majorităţii structurilor pentru construcții.
Reacţiile fizico-chimice de hidratare specifice cimentului aflat în compoziția betonului conduc spre o structură rigidă ce înglobează granulele de agregat într-o matrice durabilă, în funcţie de cantitatea şi tipul de ciment, de compoziţia betonului, precum şi de calitatea tratării acestuia după turnare.
Betonul este cel mai utilizat material de construcţie din lume, datorită faptului că este foarte eficient sub raportul costurilor de producţie raportat la durata de serviciu, al accesibilităţii materiilor prime precum şi pentru faptul că poate lua orice formă doreşte proiectantul.
Cum se fabrică betonul
Producţia betonului se realizează prin amestecarea energică a componenţilor în staţii specializate sau, pentru aplicaţii mai puţin importante, în mici malaxoare de şantier.
Întotdeauna – la producerea betonului – proporţia în care se găsesc materiile prime (ciment, agregate, apă şi aditivi), precum şi amestecarea omogenă a acestora sunt deosebit de importante.
Betonul în stare proaspătă – vâscoasă – este descărcat din malaxorul staţiei de betoane în camioane specializate – automalaxoare (“cife”) – care păstrează plasticitatea betonului (capabilitatea de a fi turnat în cofraje) pe timpul transportului către şantier printr-o amestecare continuă.
Principalii parametri care definesc o compoziţie de beton sunt clasa sa de rezistenţă, precum şi raportul dintre cantităţile de apă şi ciment utilizate, adică aşa numitul “raport apă – ciment” (A/C). Acest raport indică durabilitatea betonului, adică modul în care betonul face faţă agresiunilor din mediul înconjurător (săruri, oxizi, din apă şi aer). Pentru clase superioare de rezistenţă, cu cât raportul A/C este mai mic, cu atât durabilitatea este mai mare.